Ninja

“Moartea sălăşluieşte în tenebre.

A fost primul lucru pe care îl învăţase, şi pe care nu l-a uitat niciodată. Ştia, de asemenea, să se deplaseze în plină zi şi fără să fie văzut — dar după alte metode. Însă noaptea era prietena lui cea mai bună.

Un sunet ascuţit, percutant, semnalul de alarmă al maşinii, acoperi deodată toate zgomotele nopţii: ţârâitul greierilor, vuietul valurilor spărgându-se pe nisipul cenuşiu şi pe stăncile întunecate, douăzeci de metri mai jos, strigătul sălbatic al unui corb trezit din somn, foarte departe, dincolo de pădure. Pe neaşteptate, o lumină aurie polei frunzele ramurilor lungi ale bătrânului sicomor. Se aprinseseră luminile în casă. Dar el era deja departe de maşină, bine ascuns în umbra gardului viu, tăiat cu grijă. Pentru moment, prevederea nu-i era de mare folos, căci era îmbrăcat de sus până jos în negru: 2 cizme scurte, pantalon de bumbac, cămaşă cu mâneci lungi, vestă de lână, mănuşi şi o glugă ce-i acoperea toată faţa, exceptând o fantă la nivelul ochilor, unde se unsese bine cu negru de fum, amestecat cu praf de cărbune, pentru ca nici o licărire să nu se poată reflecta. Dar învăţătura specială era prea înrădăcinată în el, niciodată n-ar fi acceptat să devină o “ţintă”, trebuia să prevină orice greşeală în planul aparenţei personale.”

Eric Van Lustbader – Ninja.