La o conferinta de la Institutul Francez de pe bulevardul Dacia, Mirona face cunostinta cu „un barbat impunator, greoi, cu parul ca zapada“, care, cand afla ca scrie literatura, o invita la cenaclu sa citeasca ceva. „Maestrul“ e, desigur, E. Lovinescu, surprins dintr-o singura trasatura de condei, cu spiritul sau curios si generozitatea fara de incepatori, dar si cu mania – nevinovata – de a-i „boteza“ cu pseudonime convingatoare: „Mirona? Repeta maestrul mirat. E ingenios, dar prea cautat, neverosimil… Sa vii sa-mi citesti ceva. Lasa ca-ti gasesc eu un alt pseudonim. si, potrivindu-ti ochelarii, ca un profesor care nu se decide sa-ti puna o nota de trecere: Vino duminica la cenaclu, domnisoara Mirona…“.
La capatul lecturii acestui roman, scris cu verva si cu sensibilitate feminina, cititorul va ramane cu imaginea unei epoci istorice tulburate de mari prefaceri, in care o fata idealista isi cauta drumul, crezand cu incapatanare in destinul ei de scriitoare. Narator si personaj in acelasi timp, ea traieste deopotriva in realitatea Bucurestiului si a Parisului din anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, cat si in fictiune, alaturi de fascinata si misterioasa bunica Fana.
Cella Serghi – Mirona.
Cella Serghi - Mirona.
Nu există recenzii până acum.