Romanul Vârsta inocenţei, considerat una dintre cele patru capodopere marca Edith Wharton, a fost premiat cu Pulitzer. Scris – a mărturisit autoarea prietenilor – ca o reacţie la catastrofa războiului, Vârsta inocenţei se întoarce la lumea dispărută a copilăriei lui Wharton, în anul 1870.
Romanul aduce din nou în scenă acea veche societate newyorkeză, înţepenită în prejudecăţile din care îşi făcuse, în timp, un set rigid de cutume sociale. Sosirea din Europa a contesei Ellen Olenska, după o despărţire comentată de toată crema respectabilităţii newyorkeze, declanşează un adevărat scandal. Dacă lumea bună din jur discută pentru că aşa se întreţine coregrafi a de salon, trei personaje se văd forţate să-şi regândească decisiv valorile şi, implicit, deciziile şi conduita: Ellen Olenska însăşi, verişoara ei proaspăt logodită, May Welland, şi bărbatul care e pe cale să-i devină soţ, Newland Archer, singurul atent la viaţa străinei pe care toţi o arată cu degetul.
Edith Wharton (1862-1937) a fost prima femeie care a primit premiul Pulitzer, distincţie care i-a revenit tocmai pentru romanul Vârsta inocenţei, publicat în 1920. Chiar dacă a beneficiat de privilegiul apartenenţei la una dintre cele mai strălucite familii din New York, prozatoarea nu a avut o viaţă uşoară: obligaţiile sociale, mariajul nefericit cu Edward Wharton, divorţul şi falsitatea lumii bune din New York au făcut-o pe Wharton să se stabilească, la fel ca mulţi alţi artişti, la Paris. Europa era, de altfel, continentul de sufl et, unde îşi completase educaţia în lungi călătorii regizate de părinţi şi către care privea cu aceeaşi nostalgie care l-a încercat mereu şi pe mentorul ei, Henry James, prozatorul care a pus ca nimeni altul în oglindă cutumele newyorkezilor cu aerul de familie bună al europenilor.
Wharton n-a obosit niciodată să-i mulţumească maestrului James, de care o lega o afecţiune profundă, pentru rolul esenţial pe care l-a jucat în transformarea ei în scriitoare. Henry James n-a fost însă singurul personaj major care a onorat-o cu prietenia şi tutela lui. Andre Gide, Jean Cocteau, sau Sinclair Lewis au fost printre apropiaţii prozatoarei, care şi-a atras şi compania artiştilor, şi bunăvoinţa unor importanţi oameni de stat, cum a fost Theodor Roosevelt. De la volumul de povestiri cu care a debutat, The Greater Inclination (1899) şi până la volumul autobiografic apărut cu trei ani înainte să moară, A Backward Glance (1934), Wharton a publicat un număr impresionant de povestiri şi romane, dintre care se detaşează, prin notorietate, The House of Mirth şi, bineînţeles, Vârsta inocenţei.
“Această vârstă a inocenţei are legătură cu desprinderea de inocenţa unui eveniment american înaintea primului război vinovat al americanilor. Primul război care scutură America din ea însăşi sau din mirajul pe care şi-l impune.” (Emil Hurezeanu)
În roman există nostalgie, dar nu lipsesc nici ambiguitatea şi nici satira la adresa personajelor. Cartea a devenit instant un best-seller, fiind apreciată deopotrivă de cititori şi de critici.
Edith Wharton - Varsta inocentei.
Nu există recenzii până acum.