Poezii

Coşbuc este un poet solar, satul şi ţăranul sunt animaţi de o extraordinară plenitudine a vieţii, care prin forţa ei biologică şi morală se exprimă ca o bucurie, ca o fericire a condiţiei omeneşti. Ca atare, el a identificat-o fără greş în plămada morală a ţărănimii, – rezervor nesecat de sănătate, de echilibru, de optimism, de vigoare umană, istorică şi socială. Între leagăn şi mormânt, singura axă a existenţei sale este viaţa, care îşi ajunge sie însăşi şi omului care o trăieşte, fără nici o justificare pentru alunecări anticipative în disperarea morţii şi neantului. Aceasta provine din faptul fundamental că poetul vede ţărănimea mai ales ca speţă, ca grup, durabile, permanente peste destinele individuale…