Tess D’Urberville

Tess D’Urberville de Thomas Hardy, este o poveste solidă şi tulburătoare scrisă de un romancier cu pregătire de arhitect.

Un victorian crepuscular, Thomas Hardy a preferat să se recomande mai degrabă ca poet, chiar dacă şi-a făcut pregătirea de bază ca arhitect şi a rămas cunoscut în special pentru romanele sale: cărţi de un realism crud, conflictual, care nu de puţine ori au ultragiat sensibilitatea pudibondă a contemporanilor săi. Publicat în 1891, Tess D’Urberville n-a făcut excepţie. Primirea ostilă a acestui roman, criticat pentru conţinutul obscen, urmată la scurtă vreme de reacţiile similare provocate de ultimul său roman, „Jude neştiutul“, l-a făcut să abandoneze proza pentru poezie.

Thomas Hardy s-a născut în familia unui meşter pietrar din Dorset, un constructor priceput, de la care a şi prins gust pentru meseria pe care a îmbrăţişat-o de la o vârstă fragedă.

Crescut cu ore de latină, greacă, dar şi de franceză şi tobă de literatură clasică, Thomas Hardy a ajuns ucenicul unui arhitect din Dorchester şi a fost admis apoi la King’s College, în Londra, unde şi-a definitivat studiile. Perioada londoneză i-a oferit o deschidere fertilă spre viaţa culturală a metropolei, dar după cinci ani de studii şi efervescenţă culturală în cercurile subţiri ale Londrei s-a întors în Dorset, decis să se dedice scrisului. Ca arhitect a dobândit o onorabilă recunoştere: premii acordate de Royal Institute of British Architects şi Asociaţia Arhitecţilor, başca participarea la renovarea multor clădiri şi vestigii de patrimoniu.

La 25 de ani, în 1865, a publicat prima povestire: „How I Built Myself a House“, şi la scurt timp şi-a impus standarde mai ambiţioase. A scris un roman, „The Poor Man and the Lady“, pe care l-a terminat în 1867, dar nici un editor nu a vrut să i-l publice. Nemulţumit şi dezamăgit, Hardy a distrus manuscrisul aproape în întregime, şi doar fragmente disparate au mai rămas. Cel care l-a convins să persevereze a fost scriitorul George Meredith, un prieten apropiat şi mentor pentru tânărul Hardy. Au urmat la scurtă vreme „Desperate Remedies“ (1871) şi „Under the Greenwood Tree“ (1872), două romane nesemnate.

Prima carte pe care şi-a pus numele a fost „Doi ochi albaştri“, apărută un an mai târziu, şi de acum înainte a scris constant roman după roman. „Departe de lumea dezlănţuită“ (1874), „ Primarul din Casterbridge“ (1886), „Jude neştiutul“ (1895) sau volumul de povestiri „Micile ironii ale vieţii“, apărut în 1894, sunt cele mai reprezentative titluri dintr-un şir impresionant de volume care acoperă toate genurile (la bătrâneţe a scris chiar o piesă de teatru, „The Famous Tragedy of the Queen of Cornwall“). Virginia Woolf şi D.H. Lawrence, clasici incontestabili ai modernităţii, l-au recunoscut ca un reper esenţial pentru propriul parcurs literar şi, în ciuda controverselor pe care romanele lui le-au stârnit, statura lui de scriitor de primul raft i-a fost recunoscută din timpul vieţii.

Colecţia Cotidianul.