„Povestiri Indiene“ de Rudyard Kipling e o descindere în vânzoleala zilnică din vremea când India era colonie britanică.
„Cărţile Junglei“ i-au adus lui Kipling privilegiul de a fi citit în toate colţurile lumii, dar şi deserviciul de a fi redus la ele. Din corpusul uriaş al operelor complete lăsate de scriitor, doar romanul „Kim“ şi poemul „If“ au parte, periodic, de citări, recomandări sau recitiri. E drept că nici convingerile autorului n-au lucrat, în timp, în favoarea lui: susţinător entuziast al politicii de expansiune perfectate de regina Victoria, Kipling a trecut într-un con de umbră după Primul Război Mondial, când ambiţiile colonialismului britanic începeau să fie ironizate.
Cu toate astea, britanicul a fost iubit şi citit în ultimele decenii ale secolului XIX cu un apetit pe care doar romanele lui Dickens îl declanşaseră printre victorieni. Ajunsese să publice şapte cărţi pe an, cu tiraje mai mult decât generoase, şi de la primul volum, „Plain Tales from the Hills“ – apărut în Calcutta la o lună după ce împlinise 22 de ani – şi până la „Kim“, romanul scos în 1901, publicase deja 21 de volume.
Kipling s-a născut în Bombay, în 1865, într-o familie subţire de britanici atraşi de mirajul Perlei Coroanei. Tatăl, directorul muzeului din Lahore, era istoric de artă cu studii solide de etnografie, iar mama, rudă cu pictorul Burne Jones şi obişnuită a saloanelor rafinate din Londra. Se spune că părintele l-a botezat Rudyard după numele lacului din Staffordshire, unde-şi cunoscuse soţia. A studiat în Anglia, dar în loc să ajungă ofiţer, s-a întors în India şi s-a apucat de gazetărie. Literatura pe care a scris-o a derivat şi din cronicile alerte sau din schiţele de jurnalist cu lecţia terenului învăţată.
În scurtă vreme, cărţile lui i-au câştigat o audienţă sigură şi entuziastă, în Anglia fiind îmbrăţişat ca scriitorul Imperiului. Exotismul poveştilor, prospeţimea limbajului pestriţ şi bogăţia vizuală din care se înfiripă întâmplări cu funcţionari britanici, soldaţi şi figuri insolite din bazarul indian sunt cele mai preţuite faţete ale prozelor sale. Jorge Luis Borges a inclus în lista cărţilor de suflet aceste volume de povestiri, cucerit fiind de vitalitatea cu care pune în pagină isprăvi cazone ori întâmplări care, oricât de mărunte, nu lasă niciodată loc de plictis.
Popularitatea şi meritele, cuplate cu adeziunea lui necondiţionată la imperialismul victorian, i-au fost răsplătite cu titlul de Poet Laureat, pe care l-a refuzat însă, după cum a refuzat de trei ori şi Ordinul de Merit. A primit, în schimb, premiul Nobel pentru literatură, în 1907, fiind primul scriitor de limbă engleză decorat cu râvnita medalie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.