63.000 de etnici germani din România au fost membri în Waffen-SS. S-au înrolat voluntar? De ce au intrat în Waffen-SS? Au preferat Waffen-SS serviciului în armata română? În ce unități Waffen-SS au luptat? Câți au căzut în luptă? Câti au fost implicați în crime împotriva umanității? Ce rol a avut SS pe teritoriul României? Numai 30 la sută dintre recruții Waffen-SS s-au întors în țară, cei ramași în Germania creând bulgărele de zăpadă care a dus la avalanșa exodului german. Începând cu 2006, subiectul a devenit o temă contestată politic în România, la aceasta contribuind și lipsa cercetării. Lucrarea de față a fost publicată în 2007 în germană si în 2018 în română.
Despre Între Hitler, Stalin si Antonescu. Germanii din Romania în Waffen-SS, de Paul Milata
“O lucrare curajoasă, echilibrată și foarte bine documentată, ce abordează un subiect neglijat de istorici timp de decenii. (…) scrisă într-un stil clar, inteligibil și elegant.” (Deutsche Welle)
“(…) lucrarea standard despre un capitol întunecat din istoria germanilor din România” (Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde)
“O lucrare decisivă care ne-a avansat în mod substanțial cunoștințele asupra acestui subiect”. (East Central Europe) “… o lectură recomandată fără nicio reținere”. (Sehepunkte)
Paul Milata a absolvit liceul Brukenthal din Sibiu si ulterior universitatea McGill din Montreal și Humboldt Universität din Berlin. În prezent conduce o firmă de consultanță din Berlin, specializată în investigații antifraudă și executive search în Europa de Est. A primit premiul Ernst Habermann 2008 pentru lucrarea de față.
Coperți cartonate, tiraj foarte mic.
Horus –
În timpul celui de-al doilea război mondial o parte comunităţii germane din România (782 000 de persoane în 1939 şi 542 000 în 1940, după ocuparea părţii de nord-vest a ţării de către Ungaria), majoritatea încadraţi în Grupul Etnic German, s-au înrolat în unităţi ale armatei germane.
Iniţial, în iarna 1940/1941, după aderarea României la Pactul Tripartit şi sosirea în ţară a Misiunii militare şi a trupelor germane, a fost încorporat în unităţile Waffen SS un prim lot de 1 000 de etnici germani de cetăţenie română, majoritatea înrolați în Divizia SS „Das Reich”. În general, modalitatea cea mai frecventă de încorporare a fost invitarea în Germania a unor tineri germani, unde s-au exercitat presiuni asupra lor/sau au fost convinși pentru a accepta înrolarea „voluntară” în unităţile Waffen SS. Acest fapt a fost acceptat de autorităţile române pentru a nu înrăutăţi relaţiile cu Germania.
În 1941, după ocuparea Iugoslaviei de către armata germană şi trecerea Banatului sârbesc sub administraţie germană, acţiunea de recrutare a etnicilor germani din bazinul Dunării a continuat, aceştia fiind înrolaţi într-o unitate SS, special creată pentru ei, denumită Divizia 7 munte SS „Prinz Eugen” (comandată de Arthur Pleps, fost general în armata română), în care au fost înrolaţi şi germani din Banatul românesc.
În urma pierderilor înregistrate de germani în iarna 1942/1943 şi a presiunilor Berlinului, Ion Antonescu a admis, în final, ca membrii comunităţii germane să plece în Germania, pentru a se înrola în forţele armate germane, fără a-şi pierde cetăţenia română. În acest scop a fost semnat un acord la 12 mai 1943. Recrutarea se făcea la Comisiile de recrutare ale Grupului Etnic German, unde cei care doreau să se înroleze trebuiau să depună declaraţii scrise, cu menţiunea că se înrolau „de bună voie” în armata germană; acestea erau vizate de un delegat al cercului teritorial.
Până la sfârşitul anului 1943, circa 60 000 de tineri germani din România s-au înrolat în unităţile Waffen SS şi circa 15 000 în Wehrmacht şi organizaţia „Todt”, cei mai mulţi în Divizia 7 SS „Prinz Eugen” şi Diviziile 8 SS „Florian Geyer”. Spre sfârşitul războiului aceştia au fost folosiţi pentru a completa pierderile marilor unităţi germane din diferite zone ale Europei, în special în diviziile 11 voluntari Panzer Grenadier „Nordland”, 17 Panzer Grenadier „Götz von Berlichingen” şi 18 voluntari Panzer Grenadier „Horst Wessel”. În documentele militare româneşti se află informaţii despre fiecare cetăţean român de etnie germană care a optat pentru serviciul militar în armata Reich-ului, dar nu sunt evidenţiate înscrisuri în legătură cu unitatea în care a fost încadrat sau la ce acţiune militară/de pază a diferitelor lagăre etc. a participat.
După actul de la 23 august 1944, când la Bucureşti a fost constituit guvernul condus de generalul Constantin Sănătescu, germani au creat şi ei un alt guvern român, fără autoritate în ţară, instalat la Viena, condus de Horia Sima. Principalii miniştri au fost recrutaţi dintre legionarii fugiţi din România după rebeliunea din ianuarie 1941. Acest guvern a încercat să-şi creeze câteva structuri, între care şi o „armată naţională română” cu misiunea de a continua lupta alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice. Procesul de constituire a acestei „armate” s-a desfăşurat cu dificultate şi a avut mai mult un caracter propagandistic. Formal, unităţile respective nu făceau parte din armata germană, fiind subordonate autorităţii guvernului român de la Viena, deşi purtau denumiri germane. În realitate, în cele câteva acţiuni la care au participat au fost integrate în mari unităţi germane şi conduse de comandamentele acestora. Unităţile erau constituite din cetăţeni români, iar înfiinţarea acestora s-a făcut succesiv, începând cu 3 noiembrie 1944.
Primul regiment de grenadieri Waffen SS a fost constituit la Döllersheim în Austria, în noiembrie 1944, cu sprijinul Reichsführer-ului Heinrich Himmler, din legionari şi alţi români aflaţi în Germania în stare de libertate (inclusiv din ofiţeri şi subofiţeri aflaţi la studii în Germania, în măsura în care aceştia au refuzat să recunoască noile autorităţi de la Bucureşti). În martie 1945, regimentul a fost introdus în luptă la nord de Stettin, în Pomerania, fiind distrus în urma confruntării cu trupele sovietice.
Al doilea regiment de grenadieri Waffen SS a fost gata de luptă în ianuarie 1945, iar al treilea a început să fie constituit în primăvara aceluiaşi an. S-a intenţionat să se creeze şi o divizie românească, dar în final, Hitler, care nu agrea ideile lui Hermann Himmler privind înrolarea cetăţenilor „nearieni” în forţele armate germane, a ordonat să se predea armamentul şi echipamentul acestor regimente către formaţiunile germane SS. Cu acel prilej, ideea constituirii unei divizii SS româneşti a fost abandonată şi s-a decis să se formeze doar un regiment antitanc „SS Panzer Zerstörer Regiment” (Rumänisches nr.2). Deoarece războiul se apropia de sfârşit, nu se cunoaşte dacă această unitate a devenit cu adevărat operativă.
În afara regimentelor de grenadieri SS instruite la Döllersheim, au fost create şi constituite structuri de comando în cadrul unor centre de instrucţie din Austria (la Kornenberg, Stockerau Hollabrun, în zona capitalei austriece). După terminarea războiului majoritatea foştilor militari din „armata naţională română” s-au predat trupelor aliate. În arhivele militare române nu există date despre efectivul fiecărui regiment în parte, întrucât documentele acestor unităţi au fost gestionate de structuri din afara statului român. În diverse surse istoriografice sau memorialistice, efectivul total al acestor regimente oscilează între 5 000 şi 13 000.