În ianuarie 2002 am simțit nevoia să recuperăm o experiență de tinerețe: să ne întâlnim cu regularitate în jurul unui text… Cu gândul la dezbaterea noastră de o viață, am propus o carte a lui Rene Guénon. El se ocupa, din unghi „tradițional”, de problematica religiei, dar o făcea cu instrumentarul intelectului, situându-se, de fapt, într-o perspectiva „metafizică”. Esoterismul guénonian n-are stilul mistagogiilor nebuloase; sibilinicul e ambalat în geometrii carteziene. Mi s-a părut, deci, o nadă convenabilă, iar Gabriel a acceptat prompt – pentru a câta oară? – provocarea mea. L-am invitat pe Horia Patapievici să ni se alăture. Din punctul meu de vedere, el era un mediator ideal, căci îmbina apetența pentru sacru cu o minte antrenată în atelierele științelor exacte. În sfârșit, grupului astfel constituit i s-a adăugat Anca Manolescu. Întâlnirile celor patru s-au întins pe intervalul a cinci luni. Într-un fel, a fost un eșec: n-am reușit să ducem până la capăt lectura comentată a lucrării lui Guénon, iar pozițiile de front ale participanților au rămas neschimbate. Prieteniile se îmbogățesc însă din eșecuri la fel de mult ca și din reușite. Biografia noastră comună și-a mai adăugat un capitol, pe care îl împărtășim cititorilor, pentru a-i invita, ca și altă dată, să participe la căutările noastre. În contextul eternei „tranziții” românești, cu urgențele și împestrițarea ei, dezbaterea noastră va suna exotic. Asta și vrem: să aducem în peisaj un igienic moment de inactualitate, o rectificare atemporală a imediatului. (Andrei Pleșu)
Anca Manolescu, Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu – Sensuri metafizice ale crucii.
