Anticariat online cu mii de cărți din toate domeniile

Transport gratuit pentru comenzi de minim 100 lei

Luni-Vineri 08:00 - 20:00

Jacques LeGoff și „Naşterea Purgatoriului”

Cel de-al treilea loc: înainte de purgatoriu; creştinismul moştenise de la civilizaţiile anterioare o geografie a lumii celeilalte; dintre concepţiile despre o lume uniformă a morţilor (sheol-ul iudaic) sau ideile despre un dublu univers după moarte: Hadesul şi Câmpiile Elizee la romani, creştinismul a adoptat modelul dualist, amplificându-l chiar; a plasat lumea morţilor drepţi în cer; antagonismul cer-pământ, preferat de creştinism şi năzuinţa spre cer, paralelă cu frica de adâncimile subterane.

Purgatoriu

Partea I: Lumile de dincolo înainte de naşterea Purgatoriului

  1. Spaţiile imaginare antice: Cele 3 căi hinduse; În Iran: focul şi puntea; În Egipt: imaginarul infernal; Coborârea în Infern la Grecia şi la Roma; O filozofie a reîntrupării: Platon; Un precursor: Enea în Infern; Ghilgameş în Infern; O lume de dincolo neutră şi întunecoasă: sheol-ul evreiesc; Viziunile apocaliptice iudeo-creştine; O sursă: Apocalipsa lui Pavel; Evreii descoperă o lume de dincolo intermediară; Purgatoriul creştin există oare în germen în Sfânta Scriptură? Coborârea lui Christos în Infern; Un loc de răcorire: refrigerium; Cea dintâi reprezentare a unui purgatoriu, în vedenia Sfintei Perpetua.
  2. Părinţii Purgatoriului: La Alexandria: 2 ctitori greci ai Purgatoriului:Clement din Alexandria şi Origene (sec. III):  ideea că pedepsele Infernului sunt mijloace de purificare, că Dzeu pedepseşte ca foc nu entru a se răzbuna, ci pentru a purifica; viitorul botez cu foc al lui Dzeu; Clement e primul ce deosebeşte 2 feluri de păcătoşi pe lumea asta şi cealaltă; focul nimiceşte şi mistuieşte sau sfinţeşte; Origene crede că nu există păcătos atât de rău să nu se poată îndrepta, Infernul fiind trecător – e un eretic.Creştinismul latin: Sf. Ciprian, Lactanţiu, Ilarie din Poitiers, Sf. Ambrozie, Sf. Ieronim, Ambrosiaster, Paulinus din NolaAdevăratul părinte al Purgatoriului: Augustin:   3 cuvinte: purgatorius, temporarius, transitorius; eficacitatea rugăciunilor pt. morţi;Un fals părinte al purgatoriului: Cezarie din ArlesGrigore cel Mare, ultimul părinte al purgatoriului, povestiri din lumea cealaltă.

 

  1. Evul mediu timpuriu: stagnare doctrinală şi înmulţirea viziunilor

Reprezentarea augustiniană a lumii celeilalte întâlnită la 3 spanioli

Viziuni „barbare” despre lumea cealaltă: Irlanda, Galia, ţinutul german, Marea Britanie

Perioada carolingiană şi postcarolingiană

Seria vizionară: călătorii pe lumea cealaltă

Viziunea lui Drythelm: un loc pentru spălarea păcatelor

Politizarea lumii de dincolo: viziunea lui Carol cel Gras

 

Partea a doua : Secolul al XII-lea: naşterea Purgatoriului

  1. Focul purgator

 

  1. „Locus purgatorius”: un loc pentru spălarea de păcate

 

  1. Purgatoriul între Sicilia şi Irlanda

De la viziunea lui Drytheim la cea a lui Carol cel Gras, călătoriile imaginare pe lumea cealaltă – considerate e cei din Evul Mediu ca „reale”, chiar dacă sunt prezentate ca nişte „vise”(somnia) – sunt călătorii ale unor oameni vii al căror trup rămâne pe pământ, sufletul întorcându-se şi el aici. Viziunile acestea continuă de-a lungul sec. al XII-lea şi ultima dintre ele – Purgatoriul Sfântului Patrick – avea să marcheze o etapă hotărâtoare în naşterea purgatoriului, într-o dublă geografie, geografie terestră şi geografie a lumii celeilalte.

Apare însă un nou tip de povestire, care în sec. al XIII-lea va prelua şi va difuza pe scară largă Purgatoriul. Sunt povestiri în care morţii se înfăţişează celor vii, morţi ce sunt supuşi pedepselor ce spală de păcate şi care vin să ceară rugăciuni celor vii, sau să-i anunţe că trebuie să se îndrepte de vor să scape de pedepsele ce aduc spălarea de păcate. Este, de fapt, reluarea povestirilor din cartea a IV-a a Dialogurilor lui Grigore cel mare, însă strigoii aceia nu se mai află pe pământ ca să se spele de păcatele ce le-au mai rămas, ci într-o permisie excepţională, de scurtă durată, atât cât ţine un vis.

Viziuni monastice: strigoii

Petrus Damiani, pe la 1063-1072 relatează 3 apariţii de suflete supuse pedepselor purgatoare:

  1. femeia ce şi-a văzut vecina în noaptea de Sf. Maria; de reţinut că pentru greşelile de care uitase femeia a fost supusă la chinuri până la intervenţia Sf. Maria; pătrunderea fecioarei în locurile unde sunt spălate păcatele; aceasta se dovedeşte încă de la sf sec. XI principalul sprijin al defuncţilor din viitorul Purgatoriu.
  2. o femeie ce sare la picioarele Sf. Maria într-o biserică plină de sfinţi şi cere îndurare pt. defunctul patrician Ioan, om păcătos, dar darnic faţă de biserici; Maria a poruncit ca nobilul adus de diavoli încătuşat şi legat să fie eliberat şi trecut în rândul celor aleşi

– locurile de pedeapsă şi instrumentele de tortură (loca poenalia, lora poenalia) sunt viitorul purgatoriu, de vreme ce din infern nu se revine; locurile au caracter infernal, subliniat prin prezenţa demonilor şi nu a îngerilor.

  1. un călugăr mort ce li se arată fraţilor şi cere ajutorul lor pentru a scăpa de chinurile pedepselor; mulţumită rugăciunilor întregii mănăstiri a scăpat de chinuri a trecut în rândul sfinţilor.

Petrus Venerabilis pe la  1145-1156 în De miraculis redă viziunile sau revelaţiile celor morţi

  1. cavalerul mort ce se înfăţişează preotului ca să îndrepte 2 fapte rele pe care uitase să le mărturisească la spovedanie, apoi se întoarce să mulţumească pt. că fusese scăpat de chinuri

Culegeri de povestiri pilduitoare : ex. suferinţa unui cavaler împătimit după vânătoare căruia un şoim îi sfâşie carnea de pe mână sau cei ce au râs foarte mult erau mereu pălmuiţi sau cei au avut gusturi neruşinate erau încătuşaţi cu lanţuri de foc etc. Pt. păcatele judecate cu îngăduinţă, pedepsele cele mai grele sunt îndurate în purgatoriu.

Patru călătorii monastice pe lumea cealaltă ce arată cum într-un gen foarte tradiţional se conturează, apoi există într-o imagine clară, un teritoriu pentru purgatoriu.

  1. O femeie pe lumea cealaltă: mama lui Guilbert de Nogent

temele: viziunea locurilor de pedeapsă de pe lumea cealaltă; pactul dintre 2 vii care se angajează ca cel ce va muri primul să se întoarcă să-şi povestească experienţa celuilalt; copilul care nu te lasă să dormi; climatul oniric de coşmar al povestirii;

– caracterul infernal al locului unde se află tatăl lui Gilbert şi în care mama lui a riscat, după părerea ei, să fie antrenată = un loc aflat lângă un puţ / un templu de unde ies diavoli negri, larve, monştri, unde se amestecă zgomote şi mirosuri teribile cu dureri fizice; lume de suferinţă din care vii îşi pot smulge morţii prin rugăciune, pomeni, slujbe, împărţire a încercărilor a căror natură e legată de cea a păcatului săvârşit;

– 2 trăsături: afirmarea, căutarea unui loc greu de deosebit de mulţimea infernelor: piaţă, puţ, templu, locuri de pedeapsă – poenarum locos, poenales locos; legătura de sânge cu soţul, respectiv spirituală cu bătrâna; nodul sistemului, ispăşirea comună a greşelilor, pedeapsă şi spălare de păcate.

  1. La Monte Casino: Alberico de Sattefrati

– o povestire foarte încâlcită, care atribuie din 50 de capitole 16 Purgatoriului ce avea să fie creat, 12 Paradisului şi vecinătăţilor lui şi unul Infernului; apare un vestibul paradiziac, câmpia fericirii, anticameră între locurile de ispăşire şi Paradis; e exaltat rolul penitenţei, dar nu se face distincţia între cea terestră şi ispăşirea din locurile de pedeapsă; toate păcatele duc în aceste locuri, dar toate pot fi ispăşite aici; nu se face distincţia între păcate uşoare şi păcate grele; purificarea post-mortem ocupă un loc important.

  1. În Irlanda: lumea cealaltă, fără purgatoriu, văzută de Tnugdai

– aici compartimentarea locurilor de pedeapsă se ordonează după 3 principii:

  1. principiu geografic: alternanţa unor locuri ce variază ca relief şi temperatură
  2. principiu moral: repartizarea celor purificaţi după genul de păcate
  3. principiul religios propriu-zis(teologic) – clasificare oamenilor în 4 categorii: a) cei foarte buni sunt trimişi în Paradis b) cei foarte răi sunt trimişi în Infern c) şi d) cei care nu sunt chiar buni şi nici chiar răi – petrec câţiva ani în ploaie sau vânt sau au fost smulşi din chinurile iadului, dar nu sunt încă vrednici de paradis.

– e surprinzătoare absenţa ideii de purificare;există două infernuri, din care unul e superior; regionalizare în 5 părţi a lumii de dincolo;

– nu face legătura între locurile de aşteptare a celor care nu sunt chiar buni/răi şi infernul superior

  1. Descoperire în Irlanda: Purgatoriul Sf. Patrick ( – actul de naştere literară a Purgatoriului)

– aduce în mijlocul trăsăturilor tradiţionale noutăţi importante: Purgatoriul e numit aici ca fiind unul din cele 3 locuri de pe lumea cealaltă

  1. de Saltrey, Purgatoriul Sf. Patrick – se spune că pe când Sf. Patrick încerca să-i creştineze pe irlandezii recalcitranţi, folosind frica de Infern şi ademenirea cu Paradisul, Iisus i-a arătat într-un loc pustiu o groapă (fossa) rotundă şi misterioasă şi i-a spus că dacă cineva pătruns de căinţă şi de credinţă petrece o zi şi o noapte în gaura aceea, va fi curăţat de toate păcatele şi va putea vedea chinurile celor răi şi bucuriile celor buni. Sf. Patrick a ridicat lângă gaură o biserică, locul fiind numit purgatoriu (al sfântului Patrick). Cei ce candidau la experienţa purgatoriului aveau nevoie de încuviinţarea episcopului diocezei, care încerca să-l oprească, după care se ruga 15 zile în biserică, apoi intra în purgatoriul plin de demoni. După 24 de ore, dacă ieşea, se mai ruga 15 zile, dacă nu ieşea era socotit mort. E vorba de o formă specială ordalie, de judecată a lui Dumnezeu. ;; anii 1135-1154: aventura cavalerului Owein în purgatoriu, după ce trece de ordalie: e înconjurat de demoni care încearcă să-l înspăimânte prin înfăţişarea unor chinuri cumplite sau să-l ademenească cu vorbe prefăcute. E descrisă călătoria: locurile de pedeapsă, unde oamenii se spală de păcate, Paradisul şi Infernul; cei din purgatoriu nu ştiu cât timp vor sta acolo, căci prin slujbe, rugăciuni şi pomeni făcute pt. ei pedepsele lor pot fi uşurate sau scurtate, dar ajung în final în Paradis; urmează apoi trecerea de la Paradisul terestru la Paradisul ceresc; ieşit din Purgatoriul Sf. Patrick, Owein pleacă în cruciadă…..etc.

– povestirea conţine cea mai mare parte din elementele tradiţionale de la Apocalipsa lui Pavel încoace şi anunţă pe cele viziunile ulterioare: Divina Comedia. ; anumite teme nu apar şi această povestire a influenţat dispariţia lor de mai târziu.

– dispariţia frigului din perechea fierbinte/îngheţat; semnificaţia frigului ca pedeapsă nu mai era prea bine înţeleasă, ci o înlocuise un refrigerium binefăcător.

– focul, care în sec. XII a reprezentat însuşi locul de curăţare a păcatelor a alungat frigul de aici; naşterea purgatoriului dă lovitura de graţie acelui refrigerium şi anunţă dispariţia sânului ui Avraam.

– oprea a fost un best-seller al Evului Mediu, compus pe la 1190-1210

– noul loc al lumii celeilalte se materializează în 2 timpi (literatura teologico-spirituală (1170-1180); literatura despre viziuni (1180-1215)).

– geografia lumii celeilalte se inserează în geografia lumii terestre prin localizarea terestră a unei intrări în purgatoriu; imaginea puţului, hrubei, calea de comunicare cu pământul; purgatoriul-puţ

Tentativa siciliană

– dosarul sicilian despre purgatoriu: sec. VII – sec. XIII;

– episodul cel mai important are loc în sec. XI: viziunea unui pustnic: din craterul unui munte se aud ridicându-se gemetele morţilor care se spală acolo de păcate

– sec. XII: predica XXI a lui Julien de Vézelay despre Judecata de Apoi; dubla inspiraţie antică (despre necesitatea de a părăsi plăcerile lumeşti) şi a tradiţiei monastice (despre desprinderea de lucrurile acestei lumi).

Opera lui J. de Vezeley prezintă interes pentru că:

– există interesul crescut pentru perioada intermediară între moartea individuală şi sfârşitul lumii; – menţioneză din nou Sicilia ca loc terestru de acces către lumea cealaltă – vulcanul Etna, punct de comunicare între pământ şi gheenă;

– înc. sec. XIII: Gervasius din Tilbury: poveste nemaiauzită: 2 paradisuri şi 2 infernuri; un infern terestru, care se află într-o gaură în pământ, care se află departe de locurile de pedeapsă şi f. liniştit şi e numit sân (al lui Avraam) şi un alt infern, aerian şi întunecos, undeau fost aruncaţi îngerii cei răi. ; povestirea nemaiauzită cu Arthur, care e într-un loc ce seamănă cu o lume de dincolo, fantastică, păgână, „o câmpie întinsă, încântătoare şi plină de tot soiul de plăceri”: întâlnirea între tradiţiile nordice şi sudice, celtice şi italiene, dintre legenda arturiană şi Italia; aceasta pune în evidenţă una din incertitudinile majore ale localizării purgatoriului.

Purgatoriul era atras de 2 poli, Infernul şi Paradisul, putând fi aproape un paradis sau pe jumătate infern. Foarte curând, Purgatoriul a fost tras către Infern şi i-a trebuit multă vreme să se deosebească de acesta, până în sec. XIII nefiind decât un infern mai puţin adânc, unde sufletele nu erau chinuite pe vecie, ci pe un timp limitat, iadul de sus. Purgatoriul s-a format într-o viziune a lumii de dincolo cel mai adesea infernală, aceasta fiind situată sub pământ, în contact strâns cu Infernul. Acest model a fost contaminat de 2 modele: (1) cel al Purgatoriului aproape paradiziac (2) respectiv dorinţa de a găsi între Infern şi Paradis un loc cu adevărat intermediar. Uneori acest loc era împărţit în două, pentru cei nu buni de tot/ cei nu răi de tot, una însorită şi cu un izvor în mijloc/ ploioasă şi bătută de vânturi.

 

Infernalizarea Purgatoriului şi limitele ei

În acest moment hotărâtor pt. Purgatoriul pe cale să se nască, lumea creştină latină ce şovăie între Irlanda şi Sicilia şovăie şi când e vorba să facă din el un loc apropiat de Infern sau, dimpotrivă,  de Paradis. Când Gervasius de Tilbury află întâmplări ce ţin mai mult de concepţiile din trecut, jocurile sunt făcute. ”Încărcat cu povara literaturii apocaliptice orientale, plină de focuri, de torturi, de zgomot şi de furie, definit de Augustin ca loc al unor suferinţe mai mari decât oricare de pe pământ, pus la punct de către o Biserică ce nu aduce mântuire decât prin frică şi cutremurare, Purgatoriul s-a înclinat de partea Infernului.(…) După 50 de ani de la povestirea lui Gervasius de Tilbury infernalizarea, satanizarea episodului e pe deplin desăvârşită. Purgatoriul lui Arthur a devenit un purgatoriu provizoriu,…iar Sicilia nu va fi o localizare durabilă a Purgatoriului.”(pag. 46-47)

Unul din marii ctitori ai Purgatoriului în Evul Mediu timpuriu, Grigore cel Mare, pune bazele lumii celeilalte în Sicilia. În Sicilia, în vulcanii insulelor Lipari şi în Etna, încă din Antichitate s-a aflat infernul – şi aici creştinismul a dat un nou sens credinţelor, dar le-a păstrat în locul lor in situ. Când se va naşte Purgatoriul, pedepselor îndurate acolo trebuie să li se asigure autonomia topografică în cadrul sistemului geografic al lumii de dincolo. În Irlanda, Purgatoriul Sf. Patrick – deşi infernal – nu e umbrit de Infern. În Italia, anticul Infern a permis Purgatoriului să se dezvolte, dar a închis calea tânărului Purgatoriu.

 

  1. Logica Purgatoriului

Dacă de la sfârşitul sec. IV până la mijlocul sec. XII existau 2 cetăţi, Inocenţiu III va desemna trei biserici: între armata lui Dumnezeu şi cea a lui Zabulon există „armata ce se află în Purgatoriu”.

Lumea cealaltă şi progresele justiţiei

Ideile celor vii despre lumea de dincolo par a fi însufleţite mai degrabă de nevoia de dreptate decât de aspiraţia către mântuire. Lumea de dincolo trebuie să îndrepte inegalităţile şi nedreptăţile de pe pământ, deşi funcţia de îndreptare şi compensare nu e independentă de realităţile judiciare terestre. Judecata individuală – lupta pentru sufletul mortului între îngeri şi demoni – cel judecat va fi în final mântuit – pot beneficia de iertarea păcatelor sau de eliberare înainte de termen nu datorită unei intervenţii exterioare: slujbe, pomeni, rugăciuni; durata pedepsei depinde pe lângă îndurarea lui Dzeu, de meritele personale dobândite în timpul vieţii şi de jertfele din Biserică.

Un ideal al sec. XII e justiţia; apare dreptul canonic;

Noi concepţii despre păcat şi penitenţă

Anselm de Canterbury– diferenţa esenţială dintre păcatul voluntar şi păcatul din neştiinţă.

Şcoala din Laon, Abélard, victorinii: distincţia viciu – păcat; distincţia gerşeală şi pedeapsă; greşeala (culpa) se poate ierta prin căinţă şi spovedanie; pedeapsa (poena) se şterge prin efectuarea penitenţei;

– căutarea intenţiei, cercetarea a ce e voluntar/involuntar, cu ştiinţă/neştiinţă;

– e căutată mai mult mărturisirea decât pedeapsa, contează căinţa;

– spovedania trece pe primul plan

3 idei ce vor marca Purgatoriul: 1) în lipsa unui preot te poţi spovedi unui laic, în situaţii de primejdie de moarte – dacă mori ajungi în Purgatoriu să faci penitenţa; 2) nu trebuie să facem penitenţă o singură dată în viaţă, după un păcat foarte mare, ci de mai multe ori; 3) la păcate secrete trebuie penitenţă secretă; la păcate în văzul lumii, penitenţă în văzul lumii – se grăbeşte sfârşitul vechii penitenţe publice;

1215 – conciliul de la Lateran: spovedania auriculară e obligatorie măcar o dată pe an pentru toţi adulţii; apar astfel manualele de confesori;

– purgatoriul primeşte păcătoşi încărcaţi de păcate mărunte;

Un subiect pentru purgatoriu: păcatele mărunte

2 întrebări: cum să scapi de păcatele mărunte şi ce legătură e între păcatul mărunt şi Purgatoriu?

– păcatele mărunte se spală în focul Purgatoriului; sec. XIII purgatoriul devin receptacolul păcatelor mărunte; dar, la sf. sec. XII aici se purifică:1. păcatele mărunte; 2. păcatele regretate, mărturisite la spovedanie, dar pt. care nu a fost îndeplinită penitenţa; întrebări în legătură despre cât de „feudalizat” e purgatoriul

De la doi (sau patru) la trei: trei categorii de păcătoşi

– există 4 categorii de oameni, Paradisul terestru e în dispariţie, sânul lui Avraam şi cele 2 limburi (al Patriarhilor şi al copiilor) la fel; acum există trei categorii de păcătoşi personali: cei răi (Infern), cei buni (Paradis), cei nici foarte buni nici foarte răi, care vor trebui să treacă prin Purgatoriu înainte a ajunge în Paradis; mai e întâlnit şi un sistem cu 5 regiuni, dar acesta nu se va impune; schimbarea esenţială referitor la lumea cealaltă a fost trecerea de la sistemul binar Paradis-Infern la cel ternar Paradis-Purgatoriu-Infern;

– alte aspecte importante: înlocuirea schemei binare (2×2) cu o schemă ternară (3); după anul 1000 schemele binare sunt înlocuite cu altele mai complexe bazate pe cifra 3 sau 7(sec. XII). [ex. cele 3 ordine: cler, nobili, ţărani]; Purgatoriul e un loc intermediar de două ori, ca timp şi ca stare;

– ideea că burghezia, starea a treia, a creat purgatoriul e absurdă, fiind vorba de crearea unei scheme logice ternare ce a introdus o categorie intermediară;

– micile schimbări la termeni: din purgatoriu (adj.) la Purgatoriu (subst.) sunt de fapt schimbări adânci, iar inovaţiile se fac cu vorbe puţine şi paşi mici în lumea creştină medievală;

Noi atitudini faţă de număr, timp şi spaţiu

– odată cu Purgatoriul se deschide contabilitatea lumii celeilalte; timpul limitat, timpul în care s-a păcătuit / în care se ispăşeşte, proporţii, proporţionalitate, întemeiate pe aritmetică, ex. Euclid; tot soiul de calcule;

– faţă de spaţiu, cum oamenii explorează lumea, purgatoriul primeşte o geografie a unor teritorii întinse/împărăţii;

Convertirea la lumea aceasta şi la moartea individuală

– au loc 2 mişcări ce explică în profunzime naşterea Purgatoriului: 1) slăbirea dispreţului faţă de lume (contemptus mundi) ; acum apare cetăţeanul; dispariţia Apocalipsei în faţa judecăţii din urmă.

Partea a III a Triumful Purgatoriului

 

  1. Ordinea scolastică

Un triumf temperat

Purgatoriul, continuarea penitenţei terestre: Guillaume d’Auvergne

Purgatoriul şi magiştrii cerşetori (Alexander de Hales, sf. Bonaventura, sf. Toma d’Aquino, Albert cel Mare) – bloc doctrinal

La franciscani:

  1. De la comentarul lui Petrus Lombardus la o ştiinţă a lumii de dincolo: Alexander din Hales
  2. Bonaventura şi sfârşitul sfârşitului omului

La dominicani:

  1. Epura scolastică a Purgatoriului: Albert cel Mare
  2. Un manual de vulgarizare teologică
  3. Purgatoriul în inima intelectualismului: Toma de Aquino şi întoarcerea omului la Dumnezeu

Refuzul Purgatoriului

  1. Ereticii

– ostilitatea ereticilor faţă de slujbele, pomenile şi rugăciunile pt. morţi; sunt numiţi pasagini; respingerea purgatoriului e considerată una din greşelile cele mai mari ale ereticilor; valdenzii; atitudinea catarilor (cei din Montaillou) era mai complexă, ei nu cred nici în Purgatoriu, nici în Infern, pt. că nu au fost create de D-zeu, „ei spun că nu există foc purgatoriu, nici Purgatoriu”.

  1. Grecii(Biserica Greacă).

Deşi B. Greacă fusese la originea elaborării doctrinale ce avea să ducă la Purgatoriu, nu dezvoltase aceşti germeni; se mulţumea cu o vagă credinţă în posibilitatea unei răscumpărări după moarte şi într-o practică a rugăciunilor şi a slujbelor pentru morţi, puţin deosebită de cea latină; discuţie avută despre focul purgatoriu, între greci şi latini, care latini îşi întemeiau teoria pe Sf. Grigore Dialogul; în final autorităţile scripturare (grecii) nu l-au clintit pe franciscan

Prima definiţie pontificală a Purgatoriului (1254)

– 6 martie 1254: papa Inocenţiu IV cere înainte de moarte grecilor să subscrie la o definire a Purgatoriului = o scrisoare ce e actul de naştere a Purgatoriului.

Al doilea conciliu de la Lyon şi Purgatoriului (1274) – e impus grecilor un text ce reprezintă doctrina catolică, dar nu e acceptat

Purgatoriu şi mentalităţi: Orient şi Occident

– Biserica nu va mai defini niciodată purgatoriul ca un loc precis sau ca un foc, în cele 2 adunări ce vor instaura definitiv dogma Purgatoriului în creştinismul roman: conciliul de la Ferrara-Florenţa (1438-1439) vs greci şi conciliul de la Trento (1563) vs protestanţi

– ideea că oamenii în Occident aveau nevoie de o ultimă peripeţie între moarte şi învierea din morţi, această nevoie a devenit o exigenţă a masei…. Vox populi.

 

  1. Triumful social: pastorala şi Purgatoriul

Timpul numărat

Noi călătorii pe lumea cealaltă

Purgatoriul din predici: exempla

Un precursor: Jacques de Vitry

Doi mari vulgarizatori ai purgatoriului

  1. Cistercianul Cezarie din Heisterbach, Dialog al miracolelor

– exempla: 1. povestea cămătarului din Liege: Purgatoriu şi capitalism – 2. pe tema lăcomiei: purgatoriul înseamnă speranţă

  1. Dominicanul Etiene de Bourbon şi infernalizarea Purgatoriului, Tractatus de diversis materiis praedicabilibus

Biografia dominicanilor

Predica în mediul beghinelor

Continuarea exploatării reprezentărilor purgatoriului în scopuri politice

Purgatoriul în Legenda aurită

O sfântă a Purgatoriului: Lutgarda

Viii şi morţii: testamente şi pomelnice

– solidaritate morţi-vii; redescoperirea testamentului, locul necroloagelor e luat de pomelnice;

Un Purgatoriu în limba vulgară: cazul francez

Indulgenţele pentru Purgatoriu: jubileul din anul 1300: papa Bonifaciu VIII acordă foarte multe indulgenţe depline pelerinilor veniţi la Roma, morţilor, celor ce muriseră în drum spre Roma, si „sufletele aflate în Purgatoriu”: inserţiunea indulgenţelor în sistemul Purgatoriului

Persistenţa ostilităţii împotriva Purgatoriului.

 

  1. Triumful poetic: Divina Commedia

Sistemul dantesc al Purgatoriului / Muntele spălării de păcate / Legea progresului / Purgatoriu şi păcate / Antepurgatoriul / Focul / Purgatoriu şi Infern: căinţa / Speranţa / Ajutorul venit de la cei vii / Timpul purgatoriului / Către lumină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *