Coș de cumpărături

Anticariat online cu mii de cărți din toate domeniile

Transport gratuit pentru comenzi de minim 100 lei

Luni-Vineri 08:00 - 20:00

Istoria sacră: Ființele supranaturale și nașterea lumii noastre

Ființele supranaturale și nașterea lumii noastre
Ființele supranaturale și nașterea lumii noastre

Cartea lui Black, „Istoria sacră: Ființele supranaturale și nașterea lumii noastre” se înscrie în direcția incontestabilă a erei noastre, care, după secole de materialism științific sau doctrinar, se întoarce spre aflarea răspunsurilor personale, spre un idealism mistic care să justifice marele ROST.

Prin acest proiect, Jonathan Black întâi crede, dar si cercetează; în viziunea sa religia este la fel de rațională ca știința, e conștient că în ciuda „dovezilor” înregistrate pe parcursul civilizațiilor, vor exista întotdeauna sceptici care se vor îndoi de veridicitatea acestor „urme ale Minții lui Dumnezeu” și că fiecare dintre noi are propriul răspuns la întrebarea dacă universul chiar ne răspunde sau noi suntem aceia care, prin mintea noastră influiențăm materia. Fizica cuantică a revoluționat percepția despre energie, iar Jonathan Black, crede, ca oricare dintre noi, chiar dacă doar la nivel instinctual, că „relația dintre minte și materie nu se desfășoară într-un singur sens, de la materie la minte”(p.442).

Jonathan Black – Istoria sacră. Ființele supranaturale și nașterea lumii noastre
Jonathan Black – Istoria sacră. Ființele supranaturale și nașterea lumii noastre.

Istoria sacră”, apărută în 2014 la Editura Nemira, traducerea Alexandru Macovescu, la doar un an după apariția princeps a variantei englezești, dedicată Lornei Byrne, adună un corpus de povestiri consemnate, cronologic, o incursiune în istoria credințelor religioase a tuturor culturilor, cu un puternic accent pe mistică, asumându-și anticipat reacțiile negative care nu au dispărut odată cu timpurile. Teorii precum a coincidențelor, a reîncarnărilor succesive chiar semnalizate, a viselor, a deochiului, a exorcizărilor, a îngerilor și demonilor organizați în ierarhii, care participă la crearea structurii noastre personale, blocajul atașamentelor, astrologia, cauzele spirituale ale bolilor, sufletul pământului, nu sunt nicidecum noi, doar readuse în actualitate de o sete vie reorientată spre adevărurile spirituale. Ele apar în literatura (nu numai) populară a tuturor popoarelor și religiilor, la antici, în Vechiul Testament, la Reiner Maria Rilke, Borges, Hegel, Nietzsche, Freud, Yung, Dante, Shakespeare, Honore de Balzac, Dostoievski, George Eliot, Hermann Melville, David Foster Wallace, Schopenhauer, Wagner care „și-au periclitat liniștea sufletească, poate chiar sănătatea mintală, pentru a se confrunta cu cele mai enigmatice probleme filosofice”(p.445), dar și în literatura și producțiile contemporane ale căror autori ar putea fi „diagnosticați cu schizofrenie”(p.17).

Bibliografia de specialitate și referințele ce constituie materialul acestei cărți sunt remarcabile prin aria lor de acoperire, prin diversitatea sectoarelor, epocilor, ariilor, tematicilor, iar concluzia, departe de a fi trasă, e lăsată, așa cum era și firesc pentru un asemenea subiect, pe seama alegerii personale, a intuiției, a experienței.

Fie ca vrei să vezi una sau trei entități în Khadir, Ilie, Sf Ioan Botezătorul, că accepti că magnetismul lui Hitler se datora faptului că era arhanghel întrupat întărit de puterea Lăncii lui Longinus, că Napoleon era noul Tezeu mânat de un plan divin dinainte constituit, că sunt prea multe dovezi pentru minunea de la Fatima, că Socrate chiar a vrut să-i învețe pe oameni și să moară, că ești adeptul practicilor Yoga de meditație ale rozacrucienilor, că recunoști puterea francmasoneriei, că admiți că există din ce în ce mai multe persoane cu puteri extrasenzoriale al căror punct comun este mai ales slabiciunea fizică, că te extaziezi în fața demonstrațiilor de vindecare sau trezire a materiei moarte, că împărtășești ideea că Maria Magdalena i-ar fi fost nepermis de apropiată lui Iisus, idealismul nu trebuie caricaturizat, el ordonează altfel „realitatea”, este neindoielnic că toți avem puterea de a influența lucrurile, iar marile descoperiri ale acestei lumi sunt rezultatul declarat al acestor experiențe. Dr Paracelsus, Jacob Boehme, Newton, Leibniz, J. Milton, W. Harwey, R. Hooke, toți au trecut prin experiențe mistice înainte de revoluționarele descoperiri. Există foarte impământenită ideea că acești oameni au fost aleși să li se reveleze date evolutive pentru societate.

În fața unor asemenea dovezi, fie îi dăm dreptate lui Dostoievski și ficțiunii lui profetice cum că forțele întunecate, misterioase din sufletul omului nu pot fi alungate sau renegate, ci acceptate și tranformate” (p 391), fie ca trecem în tabăra materialismului, a raționalismului, negând „specialismul”, acel atribut al ochiului interior, așteptăm concluziile acceleratorului de hadroni în speranța că întreg universul se sprijină pe teoria materialistă, și ne flatăm că suntem noi și mintea noastră creatorii realității pe care o trăim și o vedem, nimic mai mult.

Jonathan Black, în a sa „Istorie sacră”, ne îmbie să nu ne fie teamă sa fim sinceri cu noi înșine, să ne cercetăm pe noi ca subiecți dacă vrem să aflăm ce s-a întâmplat la începutul universului, să nu ne fie teamă să ne împărtășim experiențele extrasenzoriale sau să îmbrățișăm credințe și practici alternative, în ton cu nevoile sufletului nostru. Rațiunea este doar o cenzură care nu era proprie primilor oameni și care poate fi eliminată când suntem desemnați sau pregătiți să accedem la realitățile altor planuri, ținând cont că nici timpul nu a fost și nu este liniar.

Recomand cartea oricui are grijă de sufletul său, care nu se blamează că are altfel de gânduri, care simte imanența divină, care are nevoie să nu se simtă singur și care vrea să fie la curent cu „noile” direcții și care nu se grabește să eticheteze drept șarlatanie tot ce depășește universul său de înțelegere, căci în spatele acestor teorii, cel mai adesea sunt mii de ani de cultură, credințe, experiențe, iar inima, are și ea propriul creier care ne ajută să distingem ”adevărul” și să acceptăm să conviețuim cu „supranaturalul” (un termen foarte evitat de autor) și să recunoaștem printre noi pe acei ”prieteni ai lui Dumnezeu” după directive mahomedane si nu numai.

Prof. Simona Liutiev

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *