Cărți de Par Lagerkvist

Filtrează titlurile

Afișez toate cele 4 rezultate

Afișez toate cele 4 rezultate

Despre Par Lagerkvist

Par Lagerkvist

Pär Lagerkvist (n. 23 mai, 1891, Växjö, Småland – d. 11 iulie, 1974, Stockholm) a fost un scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1951.

Dacă în tinerețe a fost adept al curentelor de avangardă, îndeosebi al cubismului, ulterior evoluează spre o artă realistă. Scrierile sale sunt simbolice și alegorice, fiind critice la adresa dictaturii sau inspirate din ororile celui de-al Doilea Război Mondial, sau de tematică filozofico-religioasă și străbătute de fiorul anxietății cosmice.

Pär Lagerkvist s-a născut în 1891 la Växjö, în Småland, provincie în Suedia meridională. Tatăl său era lucrător feroviar și împreună cu soția sa l-au crescut într-o atmosferă familială blândă și profund religioasă. În mai multe din lucrările sale apare tatăl, care îl plimbă pe câmp și prin păduri și mama care citește Biblia la lumina lămpii de gaz. Ca elev de liceu, Lagerkvist devine darwinist, iar ca student publică articole la o revistă de stânga și scrie două cărți în proză, care însă nu sunt deloc reprezentative, nu arată încă pe viitorul scriitor. În anii următori, Lagerkvist caută, cu o hotărâre fermă și cu un țel precis, să-și găsească o cale proprie în estetică. Aspirațiile și căutările sale îl îndepărtează de naturalism și de simbolism și constituie prima căutare sistematică a unui punct de vedere modernist în literatura suedeză. După o călătorie la Paris în 1913, unde studiază expresionismul și cubismul prin prisma picturii franceze, Lagerkvist vrea să treacă la o totală reînnoire. Cubismul i-a sugerat o artă pură, în tensiune totală și o compoziție calculat intelectualistă. Artistul trebuie să tindă către o simplitate monumentală și să frământe în mâini marile probleme vitale ale omenirii. Lagerkvist, prin scriieri programatice și prin experimente literare, încearcă să regenereze lirica, proza și dramaturgia.

În opera lui Lagerkvist revin obsesiv câteva motive: ångest (neliniștea, angoasa), längtan (dorul, dorința, aspirația), främlingen (străinul), frälsaren (eliberatorul, răscumpărătorul), mörkret (bezna, întunericul).

Recunoașterea internațională a venit cu romanul Barabbas, 1950. Baraba, tâlharul care a scăpat de răstignire, rămâne cumva între două lumi, nemaiputând pătrunde în fosta lui viață de tâlhar și cu atât mai puțin nu poate accepta creștinismul. Peregrinează ca un Ahasverus (altă capodoperă a lui Lagerkvist), până când, după sclavie și închisori, este la rândul său răstignit și-și dă sufletul adresându-se beznei mântuitoare: – Ție îți încredințez sufletul meu.

Alt roman remarcabil este Dvärgen (Piticul). Acțiunea se petrece într-un oraș-cetate din Italia renascentistă, la curtea unui principe, și prezintă toate intrigile de curte și diplomatice, amorurile și omorurile cuvenite, rivalitatea între orașele-cetății etc. Apare chiar și un Maestro, care seamănă cu Michelangelo, asistăm la ororile ciumei devastatoare (care ne amintește de Manzoni), în sfârșit, vocabularul este uneori amestecat, neologisme laolaltă cu arhaisme etc., dar miracolul intervine atunci când personajul principal, un pitic de curte al principelui, începe să răstoarne totul, să răstălmăcească totul în felul său deformat și deformant, ca într-o oglindă de bâlci; tot ce este pur și frumos devine pentru pitic ceva abject și viceversa.