Cărți de Eugen Ionescu

Filtrează titlurile

Afișez toate cele 13 rezultate

Despre Eugen Ionescu

Eugen Ionescu

Eugen Ionescu a fost un dramaturg, eseist, critic literar, prozator si poet roman. S-a nascut la 26 noiembrie 1909 în Slatina, judetul Olt. Tatăl său a fost avocat, iar mama sa, Marie-Therese, era franţuzoaică. Cand avea frageda varsta de doi ani, familia a parasit Romania si s-a stabilit la Paris. Alaturi de mama si de sora sa, Franta a devenit leaganul copilariei. In 1916, odata cu intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, tatal sau pleaca in Romania pentru a se inrola in armata. Revine în 1922 si, divorțând de Marie-Therese, obtine custodia celor doi copii, indepartandu-i de dragostea maternă si supunandu-l pe Eugen unui exil existențial care se va regăsi exprimat în numeroase forme în operele de mai târziu ale dramaturgului. Ajuns la Bucuresti, a fost nevoit sa invete limba romana si a fost inscris la Colegiul Sfantul Sava.

Incapacitatea sa de a se adapta noii familii si asimilarea dificila a noii culturi se vor reflecta in notele scazute pe care le obtine la scoala, elocventa fiind media 6 la purtare. Caracter rebel si dificil de modelat, se va considera mereu Eu, cel fara adapost. Dupa doar patru ani petrecuti langa tata si sotia acestuia, Lola, Eugen Ionescu pleaca de acasa impreuna cu Marilina si se muta la mama lor, care parasise Franta si se stabilise in Bucuresti, pentru a fi mai aproape de copii.

In anul 1928 a debutat ca poet in revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi, iar un an mai tarziu i-a aparut primul volum de versuri, Elegii pentru fiinte mici. De altfel, a colaborat cu revistele Viata literara, Fapta, Romania literara, Rampa, Vremea, Universul literar si Viata Romaneasca, in care a publicat cronici literare, cronici plastice, pagini de jurnal, eseuri, poezii si fragmente de roman. In anul 1934 a publicat volumul Nu, un volum de eseuri contestatare care a provocat un scandal in lumea literara.

In 1938 a plecat la Paris cu intentia de a-si sustine doctoratul cu teza Tema mortii si a pacatului in poezia franceza (Le Theme du peche et le theme de la mort dans la poesie francaise depuis Baudelaire). Eugene Ionesco a parasit definitiv Romania in 1942 pentru a se stabili pe meleagurile Frantei mult iubita. Desi Parisul era la momentul respectiv sub dominatie hitlerista si a ramas somer, Ionesco a refuzat sa se intoarca in Romania, preferand sa lucreze ca salahor la o vopsitorie.

Cântăreaţa cheală, apărută în 1949, a creat o revoluţie în tehnicile dramaturgice şi a inaugurat teatrul absurdului – o serie de lucrări ale unor dramaturgi europeni şi americani care considerau că, în esenţă, condiţia umană este marcată de absurd, de lipsă de sens, că omenirea este, din acest motiv, blocată în teamă, deznădejde, debusolare. Incepand cu 1950, Eugen Ionescu se afirma ca dramaturg. Urmează Lectia (1951), Scaunele (1952) si Victimele datoriei (1953). Primul volum de teatru apare in anul 1954, publicat la Editura Gallimard, urmat de alte sase volume ce vor cuprinde intreaga creatie dramaturgica a autorului. In paralel, publica volume de eseuri, jurnale, volume memorialistice, precum si doua volume de proza (Fotografia colonelului, 1962; Solitarul, 1973).

Cărți de Eugene Ionesco / Eugen Ionescu
Cărți de Eugene Ionesco / Eugen Ionescu

În Cântăreaţa cheală există o scenă celebră în care două persoane vorbesc despre banalităţi, despre vreme, despre locuinţă, despre câţi copii au, până să realizeze subit că sunt soţ şi soţie. Tema aceasta a instrăinării de sine şi de ceilalţi, a dificultăţii comunicării, va fi recurentă la Eugen Ionescu, dezvoltată în multe lucrări ulterioare, alături de teama, de groaza de moarte. Spre exemplu, în Lecţia, un profesor extrem de timid se foloseşte de sensurile pe care le atribuie cuvintelor pentru a crea o stare de dominare despotică asupra unei eleve. În Scaunele, un cuplu de bătrâni aşteaptă sosirea unei audienţe pentru ca bătrânul să-şi spună mesajul de adio posterităţii. Se adună, însă, numai scaune goale. Convinşi că mesajul va fi transmis de către un vorbitor pe care îl angajaseră în prealabil, cei doi oameni în vârstă se sinucid. Oratorul însă suferea de afazie şi tot ce spunea era lipsit de noimă. Pe măsura trecerii timpului, atenţia autorului se canalizează mai puţin spre paradoxurile intelectuale şi, aşa cum se vede în ultimele sale lucrări, devine interesat mai degrabă de lumea viselor, a viziunilor, a explorării subconştientului.

Dintre cele mai cunoscute piese ale lui Ionescu fac parte si Ucigas fara simbrie, Rinocerii, Setea si foamea, Regele moare. Desi la început piesele sunt primite de public cu oarecare raceala, treptat, interesul fata de abordarea ionesciana creste, operele dramaturgului fiind montate pe scena celui mai important teatru francez, La Comedie Francaise, in 1966.

Ca apreciere a muncii sale, in 1970 a fost numit membru al Academiei Franceze, devenind primul dramaturg de origine romana cu o distinctie atat de inalta. Consacrat ca unul din cei mai mari dramaturgi contemporani, Eugen lonescu se manifesta de asemenea ca prozator, memorialist, eseist, sustinator fervent, prin studii si articole polemice, al teatrului de avangarda, traducator. Scriitorul s-a stins din viata pe 28 martie 1994 la Paris si este inmormantat la cimitirul Montparnasse.

Opera: Nu (eseu, 1934); Cantareata cheala (1950); Lectia (1951); Victimele datoriei (1953); Noul locatar (1955); Ucigas fara simbrie (1957); Rinocerii (1959); Scaunele (1952); Regele moare (1962); Pietonul vazduhului (1963); Setea si Foamea (1966); Macbett (1972); Omul cu valize (1975); Calatorie in lumea mortilor (1980) – dramaturgie. La Photo du Colonel (1962, Fotografia colonelului); Note despre teatrul de avangarda (1962); Note si contranote (1966); Jurnal in farame (1967); Prezent trecut, trecut prezent (1968); Descoperiri (1969); Insinguratul (1973); Situatii si perspective (1980); Cautarea intermitenta (1988) – eseuri si proza literara. Elegii pentru fiinte mici, versuri (1931); Viata grotesca si tragica a lui Victor Hugo (1935).