Cărți de Dostoievski

Feodor Mihailovici Dostoievski s-a născut în anul 1821, pe 11 noiembrie, fiind al doilea copil al doctorului Mihail Dostoievski și al soției sale, Maria Neceaieva. În primii ani ai copilăriei a locuit într-un apartament din incinta spitalului pentru săraci Mariinsky, unde lucra tatăl său. Aici are ocazia de a întâlni mulți pacienți aparținând paturii inferioare a societății. După achiziționarea unui domeniu de la țară ca urmare a promovării tatălui său, își petrece copilăria jucându-se cu fii țăranilor și ajutând la muncile câmpului. Dostoievski citește cărți ale scriitorilor ruși și nu numai, îndrumat de către bona sa, Alena Frolovna.

În 1833 Feodor și fratele său, Mihail, sunt înscriși la un internat francez, apoi sunt trimiși la Cermak – cea mai bună școală cu internat din Moscova. Dostoievski va reda mai târziu în “Adolescentul” câteva din experiențele vieții de aici. Când Feodor are 16 ani, mama sa moare de tuberculoză și este trimis împreună cu fratele său la Academia Tehnică Militară din Sankt Petersburg, deși amândoi manifestă mai degrabă înclinații literare decât înspre științele exacte. Feodor este înscris cu taxă, iar fratele său nu este admis. În anii de studiu se simte inadaptat și singuratic. Colegii îi resimțeau inadaptarea, dar observau în el calități precum compasiunea pentru cei săraci, slabi sau fără apărare. În 1839 moare tatăl său în urma unui atac de apoplexie.

Își finalizează studiile în 1843 și refuză un post prestigios în afara Sankt Petersburgului pentru cel de inginer proiectant. Tot în acest an termină de publicat o traducere a romanului “Eugénie Grandet” de Balzac. Urmează alte traduceri care, însă, nu se bucură de succes. În perioada anilor 1840, scriitorul este atras de autori ca Balzac, Gogol și George Sand; pe aceasta din urmă o consideră a fi deasupra lui Balzac sau Dickens. În următorul an se mută cu un prieten din studenție, iar în noua locuință scrie primul său roman, “Oameni sărmani“, apreciat rapid de critici, aceștia văzând în Dostoievski un talent original și extraordinar. Tot în acest an demisionează din activitatea de inginer și în 1846 scrie nuvela “Dublul” și povestirea “Domnul Proharcin“, ambele primite fără entuziasm de public. Publică în 1847 nuvela “Gazda“, în 1848 povestirile “Nopți albe” și “Inimă slabă“.

La 23 aprilie 1849 este arestat ca urmare a activității din cadrul grupului revoluționar patronat de filosoful socialist Mihail Petrasevski. După 6 luni de investigații petrecute la Fortăreața Petru și Pavel, Bastilia Rusiei cum era numită, este condamnat la moarte. Înainte de execuție, cu foarte puțin timp, este primită o scrisoare de la țar prin care pedeapsa îi este comutată în muncă silnică în Siberia – va sta 4 ani la Omsk – și serviciu militar pe viață. Viața grea de închisoare îi subrezeste sănătatea, dar experiențele de aici reușesc să-i readucă scriitorului dragostea pentru poporul rus și pentru credința ortodoxă. În 1854 iese din regimul de detenție, iar din 2 martie 1855 până în 2 iulie 1859 va locui în Semipalatinsk și va face serviciul militar în cadrul Batalionului Linia a Șaptea a Corpului de Armată Siberian. În perioada din Siberia o cunoaște pe Maria Dmitrievna Isaeva, care va deveni prima lui soție în 1857. Activitatea literară este destul de săracă în această perioadă, publică “Micul erou“, “Visul unchiului” și romanul “Satul Stepancikov și locuitorii săi“. În 1859 publică “Amintiri din casa morților“, unde relatează experiența vieții din lagărul din Siberia. În 1861, împreună cu fratele său, începe să editeze propriul ziar, “Vremea“, de orientare națională, echilibrată, ținându-se departe de radicalismele slavofile și occidentaliste.

În 1861 publică “Umiliți și obidiți“, roman nu foarte apreciat de critici, dar citit de public. În 1863, revista “Vremea” este închisă de autorități, dar, peste un an, frații Dostoievski încep să editeze “Epoca“. În acest an îl cunoaște pe Apollinaria – Polina – Prokofievna Suslova, o tânără de care se îndrăgostește, pe care o va cere în căsătorie după moartea primei soții, dar care îl va refuza. În 1864 moare fratele, Mihail Dostoievski, și soția, Maria Dimitrievna. Este nevoit să devină cel care va sprijini financiar familia fratelui său. Tot acum scrie și “Însemnări din subterană“, considerat de critici o capodoperă.

Romanul “Crimă și Pedeapsă” apare sub formă serializată. Lucrează intensiv la acesta și la “Jucătorul“. Pentru că se apropia termenul limită pentru “Jucătorul“, roman promis unui editor, un prieten îi angajează o stenografă, Anna Grigorievna, de care se îndrăgostește și care avea să-i devină cea de-a doua soție. Pleacă împreună cu aceasta din pricină datoriilor și a nemulțumirilor din partea celorlalți membri ai familiei într-o călătorie de 4 ani în Europa. Impresia generală a scriitorului este că Europa a devenit un continent muribund care și-a pierdut spiritualitatea.

În Europa începe să scrie, în 1868, “Idiotul“, pe care îl termină în ianuarie 1869. La 8 iulie 1871 Dostoievski se întoarce cu soția sa la Sankt Petersburg. Aici contribuie cu articole periodice la “Cetățeanul“, ziar conservator patronat de prințul Vladimir Meserski. Între 1873 și 1874 lucrează ca editor la “Cetățeanul“; acum va dezvolta un început de emfizem pulmonar care îi va cauza moartea. Publică romanul “Demonii” și finalizează “Adolescentul“. În 1879 devine membru onorific al Academiei Ruse de Științe. Până în 1880 se publică romanul “Frații Karamazov“. În ianuarie 1881 autorul se stinge din viață din pricină unei hemoragii pulmonare. Este înmormântat la cimitirul Tihvin de la Mănăstirea Alexandr Nevski, Sankt Petersburg.

Cărțile lui Dostoievski radiază o cunoaștere adâncă a psihologiei umane, dar și o fină înțelegere a crizei societății ruse a vremii sale – criză morală și spirituală, a cărei termeni sunt, totuși, valabili și în timpurile prezente. Dacă reușește să prezinte atât de profund zbuciumul sufletesc al omului, este pentru că el însuși a resimțit aceste suferințe, iar opera lui Dostoievski este încărcată de încercarea – și reușita, am spune – de a scoate înțelesuri adânci din relația cu Dumnezeu ca răspuns la tulburările sociale și ale individului.